Zilele acestea am profitat mai mult de timpul frumos şi am petrecut mult timp în aer liber, iar seara am mai mărgelit câte puţin. Primul colier e un model vechi, pe care l-am mai făcut de multe ori.
Al doilea este un colier cu linii diagonale. De mult am vrut să fac acest colier, mi-a plăcut la nebunie, însă nu aveam tutorial. Acum m-a ajutat o doamnă, care are vechime mai mare în ale mărgelitului, şi a desenat după poză tutorialul, şi pentru asta îi mulţumesc foarte mult.
vineri, 29 iunie 2012
sâmbătă, 23 iunie 2012
Cercei Beyla
Eva ne-a pus la dispoziţie tutorialul cerceilor Beyla, pe care Îi mulţumesc şi pe calea aceasta. De data asta am avut mărgelele necesare acasă, aproximativ, întrucât am folosit mărgele de nisip de alte mărimi, aşa că m-am apucat de treabă. E uşor de făcut, mi-a plăcut să înşir modelul acesta.
vineri, 15 iunie 2012
joi, 14 iunie 2012
luni, 11 iunie 2012
Cercei clopoţei
sâmbătă, 9 iunie 2012
joi, 7 iunie 2012
Inel
Încă un inel făcut cu tehnica peyote, acu din mărgele jablonex din cehia. Le-am cumpărat pentru culoarea albastră deosebit de frumoasă.
duminică, 3 iunie 2012
Inel portocaliu
Setul portocaliu acum a devenit complet, un întreg prin acest inel, pe care l-am făcut aşa fără nici un tutorial, doar am înşirat mărgelele, am mai desfăcut, până ce a ieşit ce vedeţi în poze. Tutorialul nu pot să vi-l fac, nu ştiu dacă şi eu o să mai reuşesc să fac încă un inel la fel.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)